Oferta educațională 2022-2023

STIMAȚI PĂRINȚI,

Vă anunțăm cu bucurie despre demararea, începând cu 1 februarie, a procesului de înscriere a copiilor în clasa I pentru anul
de învățământ 2022–2023.

În cazul în care oferta noastră răspunde așteptărilor dumneavoastră, vă rugăm
să trimiteți un mesaj la numărul de telefon 069233012 sau la emailul abecelus@gmail.com pentru a programa o discuție la această temă.

CONDIȚII

Asigurăm cele mai bune condiții pentru dezvoltarea competențelor elevilor.

Dispunem de săli de clasă echipate modern, teren de joacă, stadion, sală de sport, bucătărie proprie, sufragerie și tot necesarul pentru o copilărie fericită.

Cheltuielile pentru manuale, caiete speciale, rechizite, excursii, tabere, echipament pentru sport etc. vor fi suportate suplimentar de către părinți și vor fi stabilite la începutul anului școlar și, în funcție de necesitate, pe parcursul anului.

CURRICULUM

Școala-Grădiniță Abeceluș aplică programa națională pentru învățământul primar. În procesul educațional/didactic se vor folosi curricula pentru clasa I, cu predare în limba română, aprobate de MEC.

Activități extracurriculare: Limba engleză, Robotică.

Din clasa a II-a – Limba Germană şi Progamarea.

RESURSE UMANE

Cadrele didactice ale școlii noastre se remarcă prin pregătire profesională, rezultate frumoase și printr-o adevărată vocație pentru misiunea de dascăl. Pedagogii noștri sunt preocupați permanent de creșterea propriilor performanțe didactice și sunt interesați de calitatea activității pe care o desfășoară.

VARIANTE DE PROGRAM ZILNIC

08:15–13:15 – Program educațional/didactic
Include ore de curs, mic dejun, gustare de fructe, masa de prânz și ora de opționale.

13:15–17:00 – Program after-school
Include activități educaționale, joacă supravegheată, pregătire teme (dacă este cazul), activități extracurriculare – club de limba engleză, club de robotică, club de lectură, de matematică, club de atletism etc. (la alegerea copiilor și părinților).